Regele Harald al Norvegiei a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat vineri Palatul regal, transmit agențiile de presă internaționale.
Palatul regal a arborat drapelul în bernă, potrivit transmisiunilor tv. Regele Harald era considerat un reformator, amintește Reuters.
Potrivit AGERPRES, Curtea regală anunțase joi că starea de sănătate a regelui Harald s-a deteriorat în timp ce se afla în spital, iar situația sa era 'foarte gravă'.
În acest context, prințul moștenitor Haakon și soția lui Harald, regina Sonja, își anulaseră toate evenimentele planificate.
Regele Harald al V-lea a rămas până la sfârșit o figură unificatoare în Norvegia, un pilon de stabilitate în mijlocul scandalurilor care i-au zguduit familia la amurgul domniei sale, notează și AFP.
Pe tron din 1991, cel mai longeviv monarh din Europa, avusese probleme de sănătate care s-au agravat în ultimii ani, dar a exclus categoric abdicarea. El fusese din nou spitalizat pe 17 august la Oslo din cauza complicațiilor legate de tratamentul său pentru anemie hemolitică (o maladie a sângelui).
Fostul prinț moștenitor Haakon a devenit vineri noul rege al Norvegiei, după decesul tatălui său, regele Harald, transmite AGERPRES citând Reuters.
Din punct de vedere juridic, succesiunea la tron s-a produs în momentul decesului fostului rege.
Funeraliile lui Harald vor avea loc peste câteva zile în catedrala din Oslo, după o perioadă de doliu național. Urcat pe tron în 1991, decedat la 89 de ani, Harald va fi înmormântat alături de strămoșii săi în mausoleul dintr-un castel din secolul al XIII-lea - fortăreața Akershus din Oslo, deasupra portului. Acolo odihnesc deja mama lui, prințesa Martha, tatăl său, regele Olav, bunica sa, regina Maud, și bunicul său, regele Haakon.
Noul rege își va inaugura domnia cu o serie de evenimente sobre, în acord cu obiceiurile familiei regale egalitariste din care face parte.
Haakon trebuie să informeze oficial guvernul despre moartea lui Harald, în cadrul unui consiliu de stat extraordinar, în care toți membrii cabinetului se vor reuni cu noul rege.
Cu acea ocazie, monarhul trebuie să-și anunțe numele sub care va fi cunoscut și mottoul. El poate opta pentru un nume nou, dar se așteaptă să și-l păstreze pe cel actual, fiind deci numit Haakon al VIII-lea al Norvegiei. Casa regală norvegiană nu are nume de familie.
Mottoul poate fi de asemenea nou, sau noul rege îl poate păstra pe cel al tatălui său, folosit anterior și de bunicul și străbunicul său, 'Alt for Norge' - Totul pentru Norvegia.
După câteva zile, el va depune jurământul în Storting, parlamentul de la Oslo, în fața tuturor deputaților, promițând că va domni conform Constituției și legilor.
Nu va exista o ceremonie oficială de încoronare, în care noului rege să i se așeze efectiv coroana pe cap. Dacă va dori, el va putea fi consacrat în catedrala Nidaros din Trondheim; în acest caz, coroana va fi expusă, dar regele nu o va purta.
Tradiția este ca după ceremonie noul suveran și regina să facă un tur al țării.