Ministerul Mediului pregătește limitarea importurilor de mașini second-hand în România. Măsura urmărește să pună capăt afacerilor derulate de samsari.
Planul Ministerului Mediului este de a introduce reguli mai stricte pentru mașini second-hand aduse în România, în sensul limitării importurilor la una sau două mașini pe persoană.
„Am propus două în sensul că dacă ești samsar, cu două mașini pe an nu prea ai activitate economică. Și nici nu am vrut să limităm în sensul în care poate dacă o familie voia să-și ia două mașini într-un an,. Înțeleg că propunerea este să fie o mașină. Pe partea cealaltă să știți că sunt foarte mulți care zic: dar de ce să fie limitat dreptul? Să fie limitat dreptul unei persoane fizice de a aduce 50 de mașini ca să le folosească în scop personal… era foarte clar că acolo, de fapt, era o activitate ilegală”, a explicat ministrul Diana Buzoianu la TVR Info, mărturisind că se așteaptă ca samsarii să-și pună serios imaginația la încercare pentru a-și continua activitatea. 1Eu am toată încrederea în activitatea infractorilor din România. Credeți-mă, în ultimele nouă luni de zile am văzut foarte multe lucruri. Dar și noi suntem cu o energie foarte ridicată pentru a opri această creativitate și pentru a costa această creativitate, pentru că la final, dacă nu îi costă pe ei, ne costă pe noi toți, în aerul pe care îl respirăm, în apa pe care o bem”, a explicat ministrul Mediului.
În urma discuțiilor cu operatorii care au activitate legală pe piața mașinilor second-hand, proiectul ar putea suferi niște modificări pe zona economică.