Circulația rutieră va fi închisă, în următoarele două zile, pe anumite tronsoane. Măsura a fost luată pentru a permite efectuarea lucrărilor de reparațiile.
Restricții de circulație în Ploiești. Strada Văleni, închisă temporar din cauza lucrărilor

Restricțiile de circulația de pe str. Văleni vor fi valabile joi și vineri, urmând să fie instituite temporar, pe anumite tronsoane ale arterei rutiere.

Primăria Municipiului Ploiești derulează, etapizat, în perioada 12-13 martie, lucrări de reparații la covorul asfaltic pe strada Văleni, pe tronsoane, astfel:

•    între intersecția cu strada Gh. Doja și strada Găgeni – joi, 12 martie a.c., începând cu ora 08.00;
•    între strada Găgeni și str. Alexandru Depărățeanu - vineri, 13 martie a.c., începând cu ora 08.00.

„Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor, circulația rutieră va fi închisă total pe aceste tronsoane, conform programului precizat mai sus”, au anunțat reprezentanții Primăriei.

Intervențiile au început încă de astăzi, cu decopertarea care a îngreunat traficul în zonă.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 A doua săptămână cu lucrări de reparații, pe străzile din Ploiești. Unde sunt programate următoarele intervenții

Lucrările sunt incluse în programul de reparații străzi derulat de municipalitate în această primăvară.