CSO Plopeni a optat pentru o schimbare la nivelul băncii tehnice a primei echipe
Rezultatele mai puțin așteptate din ultimul timp, trei eșecuri consecutive, au condus la o măsură de redresare luată de conducătorii echipei din Plopeni. S-a decis, astfel, ca cel puțin pentru ultimele două etape ale sezonului de prima echipă să se ocupe Pompiliu Stoica. În același timp Daniel Dumitrache, fostul antrenor al grupării, rămâne în cadrul clubului preluând o echipă de juniori. ”Ne-am gândit să dăm un restart echipei prin această mutare pe banca tehnică. Noi ținem la oamenii alături de care lucrăm și tocmai de aceea l-am detașat pe Daniel Dumitrache la echipa de juniori de unde a fost promovat Pompiliu Stoica. În aceste ultime două etape toți jucătorii vor fi evaluați. Din campionatul viitor, odată cu finalizarea investițiilor de la stadion, lucrurile vor căpăta un contur tot mai bun la CSO Plopeni”, a punctat președintele lui CSO, Radu Perpelea. Debutul lui Pompiliu Stoica ca antrenor principal este în etapa care urmează, în deplasare, la Traian, pentru ca ultima impresie să conteze, pe arena Gheorghe Șilaev, în testul cu echipa secundă a Oțelului Galați.