Deficitul de kerosen din Uniunea Europeană, generat de dependența de importuri și de disfuncționalitățile din lanțurile de aprovizionare, ar putea reprezenta o șansă importantă pentru România de a-și consolida rolul pe piața energetică regională.
Cu toate acestea, lipsa unei strategii coerente și a unei coordonări eficiente ar putea face ca această oportunitate să fie ratată, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, potrivit jurnalul.ro.
Într-o analiză recentă, specialistul atrage atenția că România repetă un tipar deja cunoscut: acela de a nu valorifica momentele favorabile în plan energetic la nivel european.
Potrivit acestuia, după ce țara noastră și-a diminuat influența în cadrul Uniunii Europene și s-a limitat, în mare parte, la rolul de exportator de gaze din Marea Neagră, există riscul ca și actuala criză de pe piața kerosenului să fie tratată superficial.
Contextul internațional, marcat inclusiv de tensiunile din zona Golfului, a accentuat lipsa de combustibil pentru aviație în Europa, deschizând o fereastră de oportunitate pentru statele capabile să acopere acest deficit.
În opinia lui Chisăliță, o strategie mai eficientă ar presupune orientarea către producția de kerosen pentru piața europeană, în paralel cu asigurarea necesarului intern de motorină.
Un astfel de echilibru ar putea transforma România într-un furnizor important pentru sud-estul Europei, cu condiția ca rafinăriile să aibă capacitatea tehnologică necesară și să existe o viziune clară la nivel guvernamental.
Expertul subliniază că problema Europei nu este lipsa petrolului, ci distribuția ineficientă a produselor rafinate, în special a kerosenului. În acest context, România ar putea deveni un nod energetic regional, contribuind la stabilitatea aprovizionării în zonă. Însă acest lucru depinde mai puțin de resurse și mai mult de deciziile strategice.
Sursă foto ilustrativ, economica.net.