Armata rusă va efectua în perioada 19-21 mai exerciții cu forțele nucleare, a anunțat marți ministerul apărării de la Moscova.
Rusia anunță exerciții ale forțelor nucleare

Armata rusă va efectua în perioada 19-21 mai exerciții cu forțele nucleare, a anunțat marți ministerul apărării de la Moscova.

La manevre vor participa peste 64.000 de militari și 7800 de echipamente, inclusiv 200 de lansatoare de rachete. Vor fi lansate din poligoane de testare de pe teritoriul Rusiei mai multe rachete balistice și de croazieră, arată comunicarea oficială citată de AGERPRES.

“Exercițiul va aborda și probleme legate de instruirea comună și utilizarea armelor nucleare desfășurat pe teritoriul Republicii Belarus”, a precizat ministerul.

Guvernul de la Minsk anunțase exercițiile comune ruso-belaruse încă de luni, dând totodată asigurări că acestea “nu sunt îndreptate împotriva unor țări terțe și nu constituie o amenințare pentru securitatea regional”.

Manevrele au început cu numai câteva ore înainte de sosirea președintelui Vladimir Putin într-o vizită în China.

În cei peste patru ani de război cu Ucraina, Rusia a amenințat de mai multe ori că va recurge la armamentul atomic.

În februarie a expirat tratatul New START, care limita arsenalele nucleare ale Rusiei și Statelor Unite. Anul trecut, forțele armate ruse au desfășurat în Belarus racheta hipersonică Oreșnik, cu capacitate nucleară. 

Foto ilustrativ, www.euronews.ro.