Organizația Salvați Copiii România dă startul luni, pe 6 iulie, celei de-a 29-a ediții a Grădinițelor estivale, un program derulat în București și 14 județe. Sunt peste 1.000 de voluntari implicați, la nivel național, și peste 1.500 de copii beneficiari.
În acest an, în cardul programului Salvați Copiii vor fi organizate activități estivale pentru peste 1.500 de copii, dintre care 300 de preșcolari organizați în 28 de grupe (în București și 14 județe) și 1.200 de elevi din grupuri vulnerabile (copii afectați de sărăcie, copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, copii romi) din București (sectoarele 1, 2, 3, 5, 6) și județele Argeș (Pitești), Brașov (Brașov), Caraș-Severin (Reșița - 2 școli), Constanța (Constanța, Mangalia), Cluj (Comșești), Dâmbovița (Târgoviște - 2 școli), Dolj (Craiova - 2 școli), Hunedoara (Petrila, Lupeni), Iași (Iași - 3 școli), Mureș (Tg. Mureș - 2 școli, Sighișoara), Neamț (Piatra Neamț), Suceava (Suceava), Timiș (Timișoara, Checea) și Vaslui (Negrești). De asemenea, Școala mobilă va ajunge în comunitățile vulnerabile din București, sectoarele 5 și 6 și Iași - zona Șes Bahlui și mediul rural din județ.
Programul se derulează în condițiile în care România este statul E cu cea mai mare pondere a necuprinderii în educația preșcolară (21,8%, față de 9,8% - media Uniunii Europene). La nivelul grupei de vârstă între 3 ani și vârsta debutului școlar, copiii în risc de sărăcie sau excluziune socială reprezintă 31,1%, dar ponderea lor este mult mai ridicată în rândul celor excluși de la educație preșcolară (42%) și mult mai scăzută în rândul celor care beneficiază de o educație preșcolară cu durată mare (16%), se arată în comunicat.
Programul Grădinița estivală se derulează din anul 1998 și se adresează copiilor de vârstă preșcolară care nu au mers la grădiniță sau care au frecventat sporadic grădinița, dar care se pregătesc să intre la clasa pregătitoare sau să urmeze cursurile unor grădinițe de stat. Scopul acestui demers este de a sprijini integrarea copiilor în sistemul de învățământ de masă.
În cei 28 de ani de activități estivale au fost sprijiniți pedagogic, precum și socio-economic, 18.987 de copii - 11.616 copii la Grădinița estivală și 7.371 de elevi în programul estival de educație remedială.
Sursa foto: Salvați Copiii România