Echipaje de pompieri din Prahova și colegii de la Ambulanța Buzău intervin la limita dintre cele două județe, în Amaru, după ce un vehicul care transporta baloți s-a răsturnat.
„Pompierii prahoveni intervin, la această oră, în comuna Amaru, în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un autocamion încărcat cu baloți, răsturnat în afara părții carosabile.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului Mizil. De asemenea, la intervenție participă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Buzău”, a anunțat ISU Prahova.
În accident au fost implicate două persoane, un adult și un minor. Ambele au fost asistate medical la fața locului, iar copilul, în vârstă de 13 ani, este transportat la spital.
Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, întrucât șoseaua este acoperită cu paie.
Sursa foto: ISU Prahova