Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat, în două cauze penale, activitatea infracțională a șapte persoane, cu vârste între 17 și 25 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și complicitate la trafic de droguri de risc.
Din probele administrate în cadrul primului dosar penal, a rezultat că, pe parcursul anului 2026, la diferite date, patru persoane ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut direct, în municipiul Ploiești, diferite cantități de canabis, cu sume cuprinse între 250 și 650 de lei.
Actele de urmărire penală efectuate în cea de a doua cauză instrumentată, au arătat că, în perioada cuprinsă între luna mai 2025 și luna iunie 2026, o persoană, de 20 de ani, ar fi procurat și comercializat droguri de risc (canabis), în orașul Boldeşti-Scăeni, cu sume între 50 și 60 de lei pentru un gram. Cercetările au reliefat că, în activitatea de vânzare a substanțelor stupefiante, acesta ar fi fost sprijinit de către alte două persoane, care l-ar fi transportat cu autoturismele acestora în locațiile stabilite ca punct de întâlnire cu clienții.
Pe parcursul administrării probatoriilor, au fost indisponibilizate droguri de risc vândute de către persoanele cercetate, iar în urma celor șapte percheziții domiciliare efectuate, de către polițiști, la data de 30 iunie, au fost descoperite și ridicate aproximativ 190 de grame de canabis, grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Miercuri, 1 iulie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus, în două cauze penale, reținerea a șapte persoane.
La aceeași dată, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova au dispus măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, față de 5 dintre acestea. De asemenea, față de alte două persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești au luat măsura controlului judiciar.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile "Matei Basarab" Ploiești. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.