Polițiștii prahoveni au reținut șase persoane bănuite că ar fi format gruparea care făcea bani contractând credite cu acte false. 27 de percheziții au avut loc miercuri, în acest dosar, în Ploiești, Câmpina, Breaza,Boldești-Scăeni, Lipănești, Surani, Cărbunești, Gura Vitioarei, Provița de Jos, Fulga, Podenii Noi, Ariceștii Rahtivani, Bărcănești și Târgșorul Vechi.
„În urma probatoriului administrat, față de 6 persoane cu vârste cuprinse între de 34 de ani și 58 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. La data de 15 octombrie a.c. acestea vor fi prezentate unității de parchet competente, cu propunere de dispunere a unei alte măsuri preventive”, a anunțat IJP Prahova.
Cercetările sunt derulate în cadrul unui dosar penal vizează săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune.
Citește articolul: VIDEO 🎦 Zeci de percheziții în Ploiești, Câmpina și alte 12 localități, la prahoveni bănuiți că au luat credite folosind semnături și adeverințe false
„Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 2023–2026, persoanele bănuite ar fi întocmit în fals contracte de împrumut încheiate cu cooperative de credit, prin falsificarea semnăturilor giranților și debitorilor, precum și prin utilizarea unor adeverințe de venit false.
Prin intermediul acestor activități, ar fi fost obținute împrumuturi cuprinse între 42.000 de lei și 65.000 de lei pentru fiecare contract.
Prejudiciul total estimat în cauză este de aproximativ 1,9 milioane de lei”, anunțau, miercuri, reprezentanții IJP Prahova.