CSO Tricolorul Breaza a arătat în partida cu Dunărea Călărași că rezultatele bune din play-off nu sunt deloc întâmplătoare
Startul părții secunde în play-off a găsit formația din Breaza pe teren propriu. După un start bun, fără goluri, în meciul tur, la Călărași, revederea celor două formații, pe stadionul Eugen Șoriceanu, a propus o diferență clară în favoarea echipei antrenate de Marius Vișan. Marian Dumitrache, în două rânduri, și căpitanul Rareș Dogaru au semnat golurile unei victorii categorice, 3-0, care urcă, în clasamentul la zi, trupa brezeană pe locul 6 în ierarhie cu cele 11 puncte acumulate. Runda următoare, cea cu numărul șase, propune o deplasare interesantă, la Borcea, pentru disputa cu Agricola din localitate.
CSO Tricolorul Breaza-Dunărea Călărași 3-0
Marcatori: M. Dumitrache (2), R. Dogaru
Tricolorul: Neacșu - Tache (80 Mîrșanu), Ștefan, V. Burlacu (84 Trăistaru), Radu, Șchiopu (84 I. Toader), Nedelcu, Duricu, Dogaru (cpt)(84 Clinci), Ioniță, Dumitrache (68 Prodan). Rezerve neutilizate: Mînzicu - Stoica, Viman, Miclea. Antrenor: Marius Vișan.
Dunărea: Ureche - Oprea, Câinaru (cpt), Tancău, Ticu (65 S. Burlacu), Dobre (65 R. Toader), Dinu (65 Bârsan), Pleșa, Sîrbu (72 Pelivan), Vîlea (72 Năstase), Mucuță. Rezerve neutilizate: Cecală - Sezer, Avram, Lazăr. Antrenor: Mircea Ștefan.
Cartonașe galbene: Duricu 11, Dogaru 38/Dobre 2, Tancău 40.
Arbitri: Ionuț Alexandru Marin (Munteni-Galați) - Leonard George Macovei (Iași), Cosmin Ionuț Ursu (Galați). Arbitru de rezervă: Daniel Pătrunsu (Iași).
Observator de arbitri: Vasile Dan Popescu (Buzău). Delegat de joc: Iulian Bahrim (București).