SGU Ploiești a montat, miercuri, separatoare de sens tip stâlpișori pe str. General Vasile Milea, în zona Halelor Centrale. Măsura are rolul de a crește siguranța în trafic.
„La solicitarea S.C. Hale și Piețe SA și cu avizul favorabil al Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, colegii din Departamentul Tehnic montează separatoare de sens și stâlpișori flexibili pe strada General Vasile Milea”, au anunțat reprezentanții SGU Ploiești.
Zona este una foarte aglomerată, mai ales în prima parte a zilei, când aici se formează constant blocaje majore.
„Noile măsuri sunt gândite pentru a produce un efect imediat:
• Prevenirea manevrelor periculoase – Separatoarele de sens vor elimina întoarcerile nepermise la stânga care blocau frecvent ambele benzi de mers.
• Combaterea staționărilor abuzive – Stâlpișorii vor împiedica parcarea neregulamentară pe prima bandă sau pe trotuare, asigurând vizibilitate maximă și un flux continuu.
• Protecția pietonilor – Delimitarea clară a sensurilor și eliberarea benzilor de circulație scad riscul producerii de accidente în zonele pietonale aglomerate”, au mai precizat reprezentanții SGU Ploiești.
Sursa foto: SGU Ploiești