Avertismentele vin după ce prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat în fața Parlamentului că, potrivit evaluărilor serviciilor de informații poloneze, Rusia ar putea lansa un atac cu drone sau rachete pe teritoriul NATO în lunile următoare
Servicii de informații europene avertizează privind o iminentă provocare rusească pentru a testa NATO

Avertismentele vin după ce prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat în fața Parlamentului că, potrivit evaluărilor serviciilor de informații poloneze, Rusia ar putea lansa un atac cu drone sau rachete pe teritoriul NATO în lunile următoare, în cadrul eforturilor de a demonstra că „articolul 5 este mai mult teoretic decât practic”. 

Potrivit HotNews, în cadrul unor interviuri separate acordate ziarului britanic The Guardian în cursul săptămânii trecute, în diverse locații, trei șefi ai serviciilor de informații europene și-au expus punctele de vedere cu privire la potențiala amenințare din partea Moscovei.

Michal Koudelka, șeful serviciului de informații și securitate BIS din Cehia, a declarat că, pe lângă intensificarea operațiunilor cu drone, o invazie la scară redusă a teritoriului NATO care se învecinează cu Rusia poate face parte din planurile Kremlinului.

„Este posibil. Ar putea implica o incursiune limitată, provocări sub steag fals, o campanie masivă de influențare”, a spus el, într-un interviu rar acordat la sediul agenției din Praga.

El a afirmat că acest scenariu s-ar putea concretiza în câteva „luni, nu ani”, dar a adăugat că „mulți oameni fac tot ce le stă în putință pentru a se asigura că acest lucru nu se va întâmpla”.

Statele baltice îndeamnă la precauție

Oficialii din cele trei țări baltice, care se învecinează cu Rusia, s-au arătat mai prudenți în ceea ce privește perspectiva unei invazii sau a unei alte escaladări grave, invocând resursele limitate ale Moscovei în Ucraina și avertizând că accentuarea perspectivei unui atac ar putea juca în favoarea Kremlinului.

„Nu vedem indicii ale unui atac iminent”, a declarat Normunds Mežviets, directorul general al VDD, serviciul de informații interne din Letonia, într-un interviu acordat la sediul agenției din Riga.

El a recunoscut că există semne că Moscova se pregătește pentru acțiuni mai decisive în Europa, dar a spus că nu este clar dacă planurile fac pur și simplu parte dintr-o strategie de destabilizare.

„Rămâne o întrebare deschisă dacă au planuri directe și concrete sau dacă totul se încadrează doar în contextul eforturilor lor generale de a răspândi frica și incertitudinea în societatea occidentală”, a spus el.

Avertisment privind „panica de pe rețelele sociale”

Politicienii din țările baltice, care timp de mulți ani au criticat Europa de Vest pentru atitudinea sa prea indulgentă față de Rusia, se află acum în situația ciudată de a le spune unor lideri occidentali să-și modereze mesajele publice, temându-se că discuțiile despre o invazie iminentă s-ar putea dovedi dăunătoare pentru societățile și economiile lor, remarcă The Guardian conform sursei citate.

Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, Jonatan Vseviov, a condamnat sâmbătă „panica de pe rețelele sociale” din ultimele zile cu privire la un posibil atac. „Dacă există motive să ne temem de un atac, fiți siguri: vom spune asta clar. Până atunci, păstrați-vă calmul, continuați-vă activitatea și sprijiniți Ucraina”, a scris el pe X.

Mežviets a afirmat că, în ansamblu, este un lucru bun faptul că Europa de Vest a conștientizat amenințarea reprezentată de Rusia.

„Înainte de 2022, ne-am avertizat constant partenerii din Europa de Vest cu privire la amenințarea din partea Rusiei, dar, de cele mai multe ori, nu ni s-a dat ascultare. În 2022, abordarea partenerilor noștri s-a schimbat. Au spus că, se pare, țările baltice și Polonia au avut dreptate”, a declarat el.

Nici Mežviets, nici Koudelka nu au dorit să discute despre ce informații specifice ar fi putut fi obținute cu privire la presupusele planuri ale Rusiei pentru lunile următoare, și nici nu au comentat dacă vizita surpriză a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova luna trecută a avut ca scop, parțial, avertizarea Kremlinului cu privire la pericolele lansării unui atac asupra NATO.

După acea vizită, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins zvonurile privind un atac rus asupra NATO. „Nu are nicio legătură cu realitatea și nicio legătură cu intențiile Federației Ruse”, a declarat el.

Citește mai mult pe HotNews.