Polițiștii din Ploiești anchetează un prahovean depistat beat, la volan, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Acesta a refuzat să-i fie recoltate probe.
Șofer beat depistat în weekend, pe Bd. Republicii din Ploiești

Polițiștii din Ploiești anchetează un prahovean depistat beat, la volan, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Bd. Republicii. Acesta s-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să-i fie recoltate probe biologice, pentru determinarea exactă a alcoolemiei.

„Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 41 de ani, din județul Prahova.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După comunicarea rezultatului, precum și a obligației de a fi condus la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice, bărbatul a refuzat prelevarea acestora”, a anunțat, luni, IJP Prahova.

Poza articol  Citește articolul: Beat la volan, în plină zi, pe un drum din Drajna. Șoferul s-a ales cu dosar penal

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de la prelevarea probelor biologice.

Poza articol  Citește articolul: Alți doi bărbați reținuți în weekend, în Prahova, pentru că au condus fără permis. Unul dintre ei se urcase la volan și sub influența băuturilor alcoolice