Femeia care a accidentat-o mortal în anul 2022 pe Anastasia, o fetiță de 4 ani, în timp ce conducea fără permis în comuna Scobinți din județul Iași, a fost condamnată în primă instanță la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii ucidere din culpă.
Conform sentinței Judecătoriei Pașcani citată de Agerpres, Mariana Coșofreț a primit 4 ani și 6 luni închisoare pentru ucidere din culpă, pedeapsă contopită cu 3 ani cu suspendare pentru conducerea a unui vehicul fără permis de conducere. A rezultat o pedeapsă de executat de 5 ani și 6 luni de închisoare.
Instanța a admis acțiunile formulate de familia Anastasiei și a obligat Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească peste 1,5 milioane lei daune morale.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Conform anchetei, la data de 1 iunie 2022, ora 18:37, în timp ce conducea un autoturism pe DS 516, în localitatea Sticlăria, comună Scobinți, județul Iași, Mariana Coșofreț a acroșat-o cu partea din stânga față a autovehiculului pe D.E.A., în vârstă de 4 ani, accident în urma căruia fetița a decedat.
În luna iulie 2022, femeia a fost trimisă în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Parchetul informând, la acel moment, că s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Potrivit sursei citate, avocatul Adrian Cuculis a făcut plângere împotriva ordonanței de clasare, iar instanța a întors dosarul la Parchet. Astfel, după continuarea cercetării, s-a ajuns ca șoferița să fie deferită justiției și pentru ucidere din culpă.
După accident, Parlamentul a adoptat Legea Anastasia, care prevede eliminarea posibilității suspendării executării pedepsei în cazurile de ucidere din culpă comise de șoferi fără permis sau aflați sub influența alcoolului ori a drogurilor.
Legea a fost denumită astfel în memoria fetiței de 4 ani care a fost ucisă pe 1 iunie 2022 în fața casei.