Duminică, 06 septembrie, începând cu ora 10:00, sunteți așteptați la Hipodromul Ploiești, la o nouă Reuniune hipică dedicată spectacolului, tradiției și pasiunii pentru curse.
Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, prin Complex Hipodrom Ploiesti și Jockey Club Român în parteneriat cu Primăria Ploiești, cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Ploiești.
Programul cuprinde 3 curse de galop și 4 curse de trap. (Detalii și program vor fi publicate în perioada următoare.)
Atmosfera din tribunele Hipodromului va fi completată de momente artistice oferite de două artiste talentate (Briana Văduva și Antonia Ungureanu) și de asemenea, cu ajutorul Centrului de Echitație Luna Horse, copiii prezenți în cadrul reuniunii hipice se vor bucura de #plimbărigratuite cu îndrăgita LUNA.
#dresscode În spiritul eleganței hipice, evenimentul va aduce în prim-plan nu doar spectacolul curselor, ci și farmecul ținutelor rafinate intr-o atmosfera distinsă reuniunilor mondene.
Spectacol și eleganță la Hipodrom!
Sunteți așteptați cu bucurie la Complex Hipodrom Ploiești. Bilet de intrare: 5 lei/persoană. Accesul este gratuit pentru copiii cu vârsta de până la 7 ani și pentru persoanele cu dizabilități