Statele Unite au efectuat pentru a treia noapte consecutiv lovituri aeriene contra Iranului, înainte de reintroducerea unei blocade navale asupra porturilor iraniene, prevăzută pentru marți, chiar dacă președintele american Donald Trump a sugerat că un acord cu Teheranul încă este posibil, transmit AFP, Reuters și dpa, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, în timpul unei misiuni de cinci ore, ''forțele americane au lovit ținte militare'' în mai multe orașe portuare din sudul Iranului, precum Bushehr și Bandar Abbas, a detaliat Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (Centcom) în cursul dimineții.
Patru explozii au fost semnalate în apropiere de Bandar Abbas, port situat în apropierea strâmtorii Ormuz, potrivit agenției de presă iraniene Irna.
Printre obiectivele țintite figurează ''sisteme de apărare de coastă, instalații de drone și rachete și mijloace maritime'', potrivit Centcom.
''Îi vom lovi tare în această seară și îi vom lovi tare mâine'', declarase luni Donald Trump într-un interviu radio. Potrivit președintelui american, liderii iranieni ''nu pot face absolut nimic împotriva'' acestor lovituri.
Donald Trump a estimat, în fața jurnaliștilor acreditați la Casa Albă, că un acord cu Iranul încă este ''posibil''. Anterior, Trump scrisese pe Truth Social că SUA vor prelua controlul strâmtorii Ormuz și că va fi reinstaurată blocada asupra porturilor iraniene. Această măsură ar urma să intre în vigoare marți la ora 20:00 GMT, potrivit armatei americane.