Echipa masculină de baschet CSM BBA Petrolul a încheiat devreme aventura în Cupa României
Stop devreme în Cupa României. CSM BBA Petrolul Ploiești-SCM Poli Timișoara 74-88

Echipa masculină de baschet CSM BBA Petrolul a încheiat devreme aventura în Cupa României

Baschetbaliștii de la CSM BBA Petrolul Ploiești nu au putut fructifica postura pe teren propriu în returul partidei cu SCM Poli Timișoara din primul tur al Cupei României. Învingători în partida tur, de la Timișoara, ploieștenii au cedat, acum, acasă, în Sala Olimpia, la o diferență de 14 puncte. A fost 88-74 în favoarea bănățenilor care vor putea continua lupta și în Cupa României. Ambele echipa pregătesc, acum, debutul în noua ediție de campionat care rămâne, în dreptul formației ploieștene, principala preocupare a sezonului care va debuta la finalul acestei săptămâni.