Accidentul a avut loc luni seară, pe str. Marin Mehedințeanu, în zona de sud a Ploieștiului. O șoferiță de 27 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp.
Din primele cercetări derulate la fața locului, polițiștii au constatat că o tânără de 27 de ani, care a condus un autoturism din direcția străzii Depoului către strada Rudului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton.
„La fața locului au intervenit de urgență o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului 2 Ploiești.
În urma impactului, o persoană a rămas blocată (nu încarcerată) în autoturism. Este vorba despre o femeie în vârstă de 27 de ani, care era conștientă la momentul intervenției. Salvatorii au reușit extragerea acesteia din vehicul, iar victima a fost preluată și asistată medical de echipajul SMURD”. a precizat ISU Prahova.
„În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au anunțat la rândul lor reprezentanții Poliției.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Foto cu caracter ilustrativ