Ministerul Transporturilor a publicat în transparență ordinul care va reglementa achitarea on-line a taxei pentru traversarea podului Giurgiu - Ruse. Secretarul de stat Horațiu Cosma a precizat că tarifele nu vor fi modificate și vor exista benzi dedicate pentru cei care vor opta să facă plata on-line.
Sistemul va funcționa similar cu cel prin intermediul căruia este plătită taxa la podul de la fetești.
„Este un pas important pentru fluidizarea traficului într-unul dintre cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei”, spune Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, precizând că, la implementarea acestui sistem de plată online (eTarifGiurgiuPod), vor exista benzi dedicate pentru preplată, accesibile rapid. „Bariera se va deschide automat dacă taxa este achitată cu minimum 3 minute înainte. Reducem semnificativ timpii de așteptare și interacțiunea directă la ghișeu. Important: tarifele existente NU se modifică. Se păstrează toate categoriile de scutiri existente”, a completat oficialul.
Acesta a reamintit și că „din luna iunie se finalizează lucrările pe partea bulgărească a podului, ceea ce înseamnă că drumul spre Bulgaria și Grecia va fi mult mai rapid, fără cozile cu care ne-am obișnuit în ultimii ani la Giurgiu”.
Citește articolul: Secretar de stat: În luna iunie, circulația pe podul Giurgiu - Ruse se va desfășura fără restricții