Data de 30 septembrie este termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale, a anunțat Serviciul Public Finanțe Locale. Pentru cei care nu au achitat nici măcar pentru prima parte a anului se calculează, deja penalități.
„Serviciul Public Finanțe Locale reamintește contribuabililor ploieșteni că termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-lea (jumătate din totalul sumelor datorate pentru anul 2026) este data de 30 septembrie.
Pentru neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor fiscale se datorează majorări de întârziere de 1% calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Recomandăm contribuabililor să își achite la timp obligațiile fiscale, pentru a evita aplicarea majorărilor de întârziere!”, au transmis reprezentanții SPFL într-o informare publicată marți.
Pentru plata impozitelor și a taxelor, contribuabilii au la dispoziție următoarele variante:
• în numerar/POS-uri prin casieriile Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, situate în: Șoseaua Vestului nr. 19, B-dul Independenței nr.16, la parterul sediului Primăriei Municipiului Ploiești din Piața Eroilor nr. 1A;
• online - plata prin ghiseul.ro, plata cu telefonul prin aplicația ”Impozite și taxe locale Ploiești”, plata prin intermediul platformei digitale ATLAS.
Termenul pentru impozitele și taxele aferente primului semestru a expirat la finalul lunii martie.