polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov - Serviciul Rutier, împreună cu politiști rutieri din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au desfășurat o acțiune la nivel județean pentru creșterea siguranței pe drumurile publice
Testări pentru consumul de alcool și substanțe interzise efectuate de polițiștii brașoveni într-o acțiune nocturnă de weekend

În intervalul 30 octombrie – 1 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov - Serviciul Rutier, împreună cu politiști rutieri din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au desfășurat o acțiune la nivel județean pentru creșterea siguranței pe drumurile publice prin depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.

Activitățile au vizat atât conștientizarea, de către conducătorii auto, a efectelor generate de consumul de alcool și substanțe psihoactive, cât și identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă aceste prevederi legale.

Acțiunea a fost concentrată pe principalele artere rutiere din județ, dar și în zonele cu trafic intens din localități. Cei aproape 140 de polițiști angrenați au acționat în timpul nopții folosind mijloace tehnice de testare pentru identificarea celor aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, au efectuat peste 2300 de testări.

Potrivit reprezentanților IPJ Brașov, pe parcursul acțiunii au fost identificate 19 situații cu risc de producere a accidentelor, pe fondul consumului de alcool, fiind aplicate sancțiuni în valoare de peste aproximativ 30.000 de lei. În cazul a patru conducători auto, ale căror rezultate au indicat valori peste limita legală, au fost întocmite dosare penale, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Persoanele identificate au fost conduse la unități medicale pentru recoltarea de mostre biologice, a căror analiza de specialitate va stabili, cu certitudinea, valoarea alcoolemiei. 

Astfel de acțiuni au ca principal obiectiv creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave. Activitățile operative vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea comportamentelor iresponsabile în trafic.