Luni, 2 noiembrie, dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș fac cercetări pe DN 1, în apropierea localității Ucea de Jos, unde s-a produs un accident rutier.
Potrivit IPJ Brașov, sunt implicate un autoturism și o autocisternă. Autocisterna ar fi surprins autoturismul care a pătruns pe drumul național de pe un drum secundar.
Pentru conducătorul autoturismului, din nefericire, echipajele medicale sosite la fața locului au declarat decesul. Pasagerului din autoturism, care a fost grav rănit, i se acordă sprijin medical.
Traficul rutier se desfășoară, temporar, alternativ, urmând a fi reluat în integralitate la finalizarea activităților. Conducătorii auto care circulă în zonă sunt sfătuiți să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și să urmeze indicațiile polițiștilor prezenți la locul accidentului.