Tramvaiul Moșului a devenit una dintre tradițiile de sărbători ale Ploieștiului. Numai că, anul acesta, și Moșul este un pic mai... sărac. Comunitatea TransPloiești a lansat un apel către cetățeni, solicitând sprijin pentru ca obiceiul să fie respectat și în acest decembrie.
„Dragă comunitate,
Din 2021, prin prisma inițiativei noastre, Tramvaiul Moșului a adus bucurie și emoție pe chipurile a mii de copii, din Ploiești și din împrejurimi.
În fiecare iarnă, cei mici trăiesc o clipă magică: o plimbare cu tramvaiul «îmbrăcat» în sărbătoare, alături de Moşul şi ajutoarele sale, primind cadouri, cântând colinde şi zâmbind din toată inima.
Fericirea lor a devenit, an de an, bucuria noastră.
În 2025, ne dorim să continuăm tradiția care a adus în ultimii 4 ani peste 20.000 de copii mai aproape de magia Crăciunului — însă, pentru a reuși, avem nevoie de sprijinul vostru”, au transmis membri comunității TransPloiești.
Aceștia spun că, din păcate, anul acesta, fondurile disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi costurile de decorare, surprize dulci și tot ce înseamnă farmecul acestei experiențe”.
Cum poți ajuta?
Orice ploieștean poate contribui la menținerea acestui program de sărbători dedicat copiilor, printr-o donație sau pur și simplu prin distribuirea acestui apel.
„Facem un apel special către supermarketurile, fabricile și firmele locale care pot susține inițiativa”, au mai transmis reprezentanții TransPloiești.
{source}{/source}
Ploieștenii ar putea primi gratuit ulei de floarea-soarelui, îmbuteliat, în locul uleiului alimentar uzat predat în vederea colectării