Două fete de 17 ani și un tânăr de 25 de ani au murit duminică noaptea, într-un accident pe DN67. Alte două persoane au fost rănite.
Victimele cumplitului accident rutier sunt două adolescente de 17 ani și un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul mașini în care se aflau și fetele.
Din primele verificări a reieșit că șoferul, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției, într-o curbă, și ar fi ajuns cu mașina pe contrasens, izbindu-se frontal de o mașină condusă de un bărbat de 67 de ani, din Orlești.
În urma impactului, tânărul de 25 de ani, precum şi două tinere, ambele în vârstă de 17 ani, din oraşul Ocnele Mari, respectiv localitatea Roeşti, pasagere în autoturismul condus de acesta, au decedat.
Citește articolul: Două victime în stare gravă în urma unui accident produs pe DN1B, în zona Ceptura - Colceag
Șoferul de 67 de ani și o femeie de 61 de ani, pasageră în autoturismul acesteia, au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale. Din cauza leziunilor suferite, bărbatul nu a putut fi testat pe loc pentru consum de alcool.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul.