Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați în această dimineață cu privire la faptul că, pe cursul râului Olt, în apropierea localității Veneția de Jos a fost descoperit cadavrul unei persoane.
Trupul unui bărbat a cărui dispariție a fost semnalată luna trecută a fost găsit astăzi

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați în această dimineață cu privire la faptul că, pe cursul râului Olt, în apropierea localității Veneția de Jos a fost descoperit cadavrul unei persoane.

Potrivit reprezentanților IPJ Brașov, ca urmare a semnalării primite, la fața locului a fost direcționată o echipă operativă de cercetare care, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul ISU, a recuperat corpul persoanei.

Primele date obținute până la acest moment indică faptul că persoana identificată este un bărbat de 88 de ani, care ar fi plecat voluntar, la sfârșitul lunii trecute, de la domiciliul său din Veneția de Jos, județul Brașov.

Poza articol Citește articolul: Un bărbat în vârstă de 88 de ani nu s-a mai întors acasă

Corpul persoanei identificate a fost ridicat, preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei producerii decesului.

În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie lămurite aspectele și circumstanțele în care a avut loc incidentul.

Sursă foto ilustrativ, IPJ Prahova.