Descoperire macabră pe un teren din județul Maramureș. În timp ce își plimba câinele, un localnic a găsit un craniu de om printre bulgării de pământ.
Mai multe echipaje de poliție, criminaliști și experți în Medicină Legală au împânzit zona. Autoritățile încearcă acum să afle ale cui sunt rămășițele și cum au ajuns acolo.
„Am ieșit dimineața cu câinele la câmp, la plimbare, și am văzut o tufă de soc și am zis să mergem să luăm niște flori pentru socată. Când m-am apropiat de tufă și am vrut să iau florile, am văzut o boască, țeasta de la craniu și mi s-a părut ceva suspect. Am dat așa un pic cu piciorul și, când s-a întors, o fost așa ca și ochii, craniu’, numa’ ca piatra, ca osul.”, a declarat Alexandru Roșca, cel care a sunat la 112, potrivit Știrile PRO TV.
Terenul agricol din satul Pribilești a fost împânzit de autorități, iar zona a fost securizată. Anchetatorii au găsit și alte fragmente osoase, inclusiv un picior.
Mihaela Ardelean, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: „Acestea au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș, în vederea stabilirii cauzei decesului și identității persoanei.”
Au fost găsite și două telefoane mobile îngropate în pământ, care au fost duse la expertiză. Deocamdată, nu se știe ale cui ar putea fi osemintele, dar surse apropiate anchetei spun că ar avea o vechime de 4-5 ani.
Conform emaramures.ro, surse apropiate anchetei spun că este luată în calcul și varianta ca osemintele să aparțină unui bărbat dispărut din zonă în Ajunul Crăciunului din 2022. Acesta a fost căutat la vremea respectivă de familie și polițiști, inclusiv cu ajutorul dronelor, însă fără rezultat. Deocamdată, nu există confirmări oficiale în acest sens.
Sursă foto www.emaramures.ro.