În zona Băicoi au fost demarate, la începutul acestei luni, lucrările la viitorul pasaj suprateran peste DN1, de la intersecția cu Drumul Județean 215.
Un mormânt vechi de 5.000 de ani a fost descoperit la Băicoi, pe șantierul viitorului pasaj peste DN1

În zona Băicoi au fost demarate, la începutul acestei luni, lucrările la viitorul pasaj de pe DN1, de la intersecția cu DJ215. În primă fază a fost realizată descărcarea arheologică, etapă necesară după descoperirea unui mormânt vechi de câteva mii de ani.

„Construcția pasajului rutier suprateran peste DN1 a fost demarată. Lucrarea a început prin descărcarea arheologică a tumulului existent în zona de construire a obiectivului, realizată de specialiștii Muzeului de Arheologie Ploiești. În prima etapă a exploatării movilei a fost găsit un mormânt care se pare ca are o vechime de aproximativ 5000 de ani. La finalizarea descărcării arheologice vom face solicitare să primim osemintele găsite în acest tumul și să le expunem în viitorul muzeu al orașului”, a anunțat primarul Marius Constantin.

Lucrările din zonă au loc pentru realizarea unui pasaj peste DN1, care să asigure fluidizarea traficului și fluidizarea circulației.

Investiția se ridică la aproximativ 30 de milioane de lei, fiind realizată în cadrul PNI „Anghel Saligny”. Termenul de execuție este de 24 de luni.