Petrotel - Lukoil a anunțat, luni, decizia AGA de numire a lui Eugene Maniakhine în calitate de administrator special al companiei. Acesta afirmă că își dorește ca rafinăria să rămână „sigură, cu instalațiile protejate, cu specialiștii săi alături și cu o cale credibilă către reluarea activității”.
Eugene Maniakhine este născut în Sankt Petersburg, dar cu o experiență de peste 30 de ani în Elveția. Numirea acestuia ca administrator special al Petrotel-Lukoil, operatorul rafinăriei de la Ploiești, a fost aprobată luni Adunarea Generală a Acționarilor, cu 99,67% din voturile acționarilor prezenți, și a intrat în vigoare imediat. Rolul lui Maniakhine este să se implice în procesul de reorganizare a companiei, aflată în insolvență din 26 august, în contextul sancțiunilor internaționale impuse grupului Lukoil, având ca sarcină să protejeze activele și capacitatea industrială a rafinăriei, respectiv pregătirea condițiilor pentru reluarea activității.
În perioada în care producția este suspendată, compania desfășoară activități pentru conservarea instalațiilor, siguranța industrială și protecția mediului, așa cum explica, zilele trecute, directorul general Dan Dănulescu.
Citește articolul: Directorul Petrotel - Lukoil: „Suntem pregătiți pentru repornire”. De cine depinde decizia privind reluarea activității
„Viziunea mea este ca Petrotel să rămână un activ industrial viabil pentru România: o rafinărie sigură, cu instalațiile protejate, cu specialiștii săi alături și cu o cale credibilă către reluarea activității. Reorganizarea trebuie să conserve valoarea construită aici și să o transforme într-o soluție sustenabilă pentru angajați, parteneri, creditori și economia românească”, a declarat Eugene Maniakhine pentru Mediafax.
Planul de reorganizare este în curs de elaborare și va parcurge etapele prevăzute de legislația insolvenței, inclusiv consultarea și votul creditorilor și, după caz, confirmarea instanței.
Misiunea mea imediată este să transformăm arhitectura reorganizării într-un plan executabil, construit pe date verificate, responsabilități clare și etape care pot fi urmărite”, a declarat Maniakhine.
„Misiunea mea imediată este să transformăm arhitectura reorganizării într-un plan executabil, construit pe date verificate, responsabilități clare și etape care pot fi urmărite. Vom proteja instalațiile, vom păstra competențele esențiale, vom lucra deschis cu furnizorii și creditorii și vom pregăti cadrul comercial, financiar și de conformitate necesar unei reporniri responsabile”, a mai spus acesta, pentru sursa citată.
Maniakhine consideră că furnizorii și creditorii „au nevoie de fapte, nu de promisiuni imposibil de garantat”. „Mă angajez pentru un dialog regulat, informații verificabile, reguli clare pentru activitatea curentă și o reorganizare orientată către păstrarea valorii rafinăriei. Un activ industrial viabil oferă creditorilor o perspectivă mai solidă decât degradarea sa în timp”, declară administratorul special al rafinăriei.
Cine este Eugene Maniakhine
Potrivit Mediafax, Eugene Maniakhine este un executiv cu experiență internațională în rafinare, finanțe, comerț cu materii prime și management industrial. A studiat Economie și Comerț la Universitatea din Geneva și a urmat un Executive MBA la IMD, în Elveția. Deține o diplomă în tranzacționarea mărfurilor, obținută la Universitatea din Geneva, precum și acreditarea ACCA, acordată de organismul profesional britanic pentru experți contabili autorizați, potrivit CV-ului oficial.
A ocupat funcția de director financiar al Zeeland Refinery în perioada 2013–2018, iar din 2022 este membru atât al Comitetului Executiv, cât și al Consiliului de Supraveghere al companiei. A fost director general al rafinăriei ISAB din Sicilia și a deținut o funcție de conducere în cadrul Lukoil Neftochim Burgas. Maniakhine s-a alătura echipei petrotel în aprilie 2026, ca director comercial.
Petrotel - Lukoil are datorii de peste 1,5 miliarde de lei
Marți, în în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), a fost publicat, conform dispoziției Tribunalului Prahova, tabelul preliminar al creanțelor, document potrivit căruia rafinăria, aflată în insolvență din 26 august, are datorii de peste 1,5 miliarde de lei, valoare verificată și admisă de instanță. Totalul datoriilor pe care le are rafinăria Petrotel-Lukoil, verificate și admise de instanță, este de 1,5 miliarde de lei. Din această sumă însă, creanțele garantate, salariale, bugetare și ale furnizorilor sunt de aproximativ 324 de milioane de lei, iar grosul îi revine acționarului majoritar, Litasco, care i-a acordat împrumuturi pentru a-și susține activitatea, de 225 de milioane de euro (aproximativ 1,18 miliarde de lei). În tabel sunt incluse 89 de creanțe chirografare, inclusiv a acționarului majoritar – adică creanţe ale persoanelor care nu beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului – care însumează 1,46 de miliarde de lei, suma admisă, cu aproximativ 55 de milioane mai puțin decât suma solicitată (1,51 miliarde de lei), mai scrie Mediafax.
Adunarea creditorilor a fost stabilită pentru data de 3 octombrie, iar definitivarea tabelului creanțelor este prevăzută pentru data de 23 octombrie 2026.