Șahiștii de la CSM Ploiești au onorat o competiție importantă
Șahiștii de la CSM Ploiești au onorat o competiție importantă
Patru sportivi, însoţiţi de coordonatorul Petre Grigore, au participat în ultimele 10 zile la Campionatul Uniunii Europene de Şah rezervat juniorilor (U8-U14). Întrecerea s-a desfăşurat în Cehia, în localitatea Roznov pod Radhostem. Principala performanţă i-a aparţinut lui Ştefan Grigorescu, cel care a obţinut medalia de argint la categoria „Under 10”, reuşind astfel să devină vicecampion european. Evoluţii foarte bune au avut şi Sophia Matală, care a ocupat locul al V-lea la categoria „Fete, 10 ani” şi Melania Grigore, care a venit pe poziţia a VIII-a la categoria „Fete, 12 ani”. O prezenţă bună, dar fără clasare în top 10, a fost şi cea a lui Tiberiu Dobre.