Echipa Undefined, de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, se numără printre premianții de la Regionala FTC de robotică derulată weekendul trecut, la Ploiești.

Echipa Undefined, de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, se numără printre premianții de la Regionala FTC de robotică derulată weekendul trecut, la Ploiești. Rezultatul obținut le asigură elevilor câmpineni participarea la Naționala de la București și o șansă de a se califica pentru a reprezenta România la Campionatul Mondial.

Echipa din Câmpina va reprezenta Prahova, la Campionatul Național FTC din martie, alături de colegii din Ploiești, de la cele patru echipe de robotică ale Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” și Colegiului Național „Mihai Viteazul”.

„Felicitări echipei Undefined, echipa copiilor noștri din Câmpina! Locul 3 si premiul cel mai bun pentru tehnică, Innovate Award”, a anunțat Casa Tineretului, după etapa regională de la Ploiești, derulată la finalul săptămânii trecute.

Potrivit prof. Cătălin Chițu, unul dintre mentorii echipei, câmpinenii se află la a opta participare consecutivă la competiția FTC, au deja în palmares cinci premii la fazele regionale şi naționale ale acestui concurs, iar în prezent ocupă locul 119 la nivel mondial, din 8.000 echipe active, scrie Câmpina TV.

Echipa Undefined este formată din Ștefan Marian Bîrlică, Marius Andrei Stahie, Dumitru Tiseanu, Mihnea Cristache, Alfonso Teodor Stoica Lixandru, Augustin Ștefan Bune, Ștefan Mitroi, David Cezar Mădan, Tayga Aydid, Rebeca Maria Moraru, George Lucian Piciorea, Ilinca Alexandru, Teodora Brebeanu, Sidonia Maria Precup, Sofia Ioana Tocitu, Daria Maria Toboc, Cristina Călărașu, Mihai Calmâc, Anna Maria Urlețeanu și Evelina Iuliana Predoiu. Mentori sunt prof. Cătălin Chițu, prof. Andreea Cojocaru și ing. Cosmin Stahie.

Sursa foto: Casa Tineterului Câmpina