Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a fost repornită vineri după-amiază, la mai mult de trei luni de la oprirea acesteia, din cauza debitului Dunării.
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a fost repornită vineri după-amiază, la mai mult de trei luni de la oprirea acesteia, din cauza debitului Dunării.

„Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional în după-amiaza zilei de vineri, 6 noiembrie 2026, conform Raportului Curent emis în dată de 4 noiembrie 2026.

Acţiunile specifice manevrelor de pornire a Unităţii 1 a CNE Cernavoda nu au avut impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei, acestea realizându-se în strictă conformitate cu procedurile aplicabile”, informează compania într-un comunicat transmis de directorul general, Mihai Gioară.

Poza articol  Citește articolul: Comitetul creditorilor Petrotel Lukoil este condus de ANAF. Zeci de firme așteaptă să-și recupereze banii

Unitatea 1 are o capacitate nominală de producție de 706 MW. Potrivit datelor transmise de Transelectrica, azi dimineață, la ora 7.30, necesarul la nivel național era de 5709 MW, din care aproape 5% energie provenită de la CNE.

Necesarul intern de energie electrică era asigurat din producția internă, astfel:

  • 39.53% Eolian - 2258 MW
  • 27.19% Hidrocarburi - 1553 MW
  • 15.44% Hidro - 882 MW
  • 9.00% Cărbune - 514 MW
  • 4.78% Nuclear - 273 MW
  • 1.65% Foto - 94 MW
  • 1.26% Biomasa - 72 MW
  • 1.16% Instalații de stocare - 66 MW

Unitatea 2 de la Cernavodă nu poate fi repornită deocamdată

„Funcţionarea Unităţii 1 presupune utilizarea unor volume mari de apă pentru răcirea reactorului, ceea ce va conduce la scăderea nivelului în bazinul de aspiraţie. Prin urmare, pornirea Unităţii 2 depinde de o creştere susţinută a nivelului Dunării. Odată îndeplinite aceste condiţii, Unitatea 2 va putea fi repornită şi sincronizată ulterior la SEN”, anunța, miercuri Nuclearelectrica.