Incidentul a avut loc joi dimineață, iar primul care a intervenit a fost un jandarm de 25 de ani aflat în timpul liber, care era întâmplător în zonă.
Unui bărbat de 75 de ani i s-a făcut rău, joi dimineață, într-un mall din Ploiești. Primul care i-a sărit în ajutor a fost un jandarm al Grupării Mobile

Ionuț Popa, un jandarm de 25 de ani din echipa Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești, era în timpul liber și se afla în complexul comercial în momentul producerii incidentului.

„Un gest de responsabilitate și umanitate a făcut diferența, astăzi, într-un mall din Ploiești. Ionuț Popa, subofițer în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile «Matei Basarab», s-a aflat, fără să știe, exact acolo unde era nevoie de el.

Aflat în timpul liber, Ionuț a observat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, căzut chiar la intrarea într-un magazin din incinta mall-ului. Fără ezitare, colegul nostru s-a apropiat și a început să discute cu acesta, constatând că este conștient, dar într-o stare vizibilă de rău.

Bărbatul, din Blejoi, i-a spus că are mai multe probleme medicale și că, în timp ce se afla în mall, a simțit brusc o stare de amețeală și că nu și mai poate controla picioarele, prăbușindu-se”, au precizat reprezentanții Grupării Mobile.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Bărbat rănit într-un accident cu bicicleta. Primul care i-a sărit în ajutor a fost un jandarm din Ploiești, aflat în timpul liber

Jandarmul a apelat imediat numărul de urgență 112, iar în scurt timp un echipaj medical a ajuns la fața locului, a preluat victima și a transportat-o la spital, pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

„Îl felicităm pe colegul nostru, un tânăr de 25 de ani, care activează în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești de trei ani și jumătate, fiind absolvent al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Drăgășani. Pe lângă misiunile pe care le tratează cu maximă seriozitate, Ionuț este implicat și în acțiunile umanitare derulate la nivelul unității, confirmând încă o dată că a fi jandarm înseamnă, înainte de toate, a fi acolo pentru oameni”, au subliniat reprezentanții instituției.

 

 

Sursa foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești