Așa cum meteorologii anunțaseră anterior, ziua de joi a fost una fierbinte în special în sudul și vestul țării, unde maximele au depășit frecvent 39 și chiar 40 de grade Celsius. În zonele afectate de caniculă, în miezul zilei, aerul era irespirabil chiar și în zonele cu umbră.
Potrivit datelor publicate de ANM, privind ziua de ieri, cea mai mare temperatură a fost înregistrată la stația de la Calafat: 40,4 grade Celsius. În tot sudul și vestul țării, însă, termometrele au indicat peste 38 - 39 de grade Celsius.
În Prahova, la Ploiești, temperatura maximă a fost de 35,4 grade, iar la Câmpina - de aproape 33 de grade Celsius, în timp ce la Sinaia s-au înregistrat, la amiază, aproape 25 de grade.
Cea mai scăzută maximă din țară, înregistrată la Vf. Omu, a fost de 13,8 grade Celsius.
Temperaturi extreme se vor înregistra și astăzi, mai ales în sudul țării, unde mai multe județe rămân, pentru încă 24 de ore, sub avertizare cod portocaliu.