Ajutoarele pentru pensionarii cu venituri mici ar putea ajunge cu întârziere la beneficiari. Ministrul Muncii dă vina pe AUR care a contestat la CCR Legea bugetului.
Vești proaste pentru pensionari, înainte de Paște. Vârstnicii cu venituri mici ar putea primi ajutoarele de la stat cu întârziere

Ministrul Muncii spune că nu vor fi probleme cu plata pensiilor, în aprilie, intenția fiind ca acestea să fie achitate până la Paște. În schimb, veștile pentru vârstnicii cu venituri mici nu sunt prea bune.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări marţi că pensiile pe luna viitoare vor ajunge la pensionari înainte de Paşte, dar a avertizat, în schimb, că este posibil ca ajutoarele „one-off” să fie plătite mai târziu, în urma contestării proiectului de buget pe 2026 la Curtea Constituţională de către AUR. 

Afectați vor fi tocmai vârstnicii cu venituri mici.

„O să avem o discuţie şi astăzi la Guvern. Eu o să fac tot posibilul să intre în aprilie, dar da, într-adevăr, fiecare zi de întârziere ne scoate din acest calendar, din păcate. Chiar nu înţeleg această obstrucţie care are ca repercusiune şi faptul că se poate întârzia cu banii ăia. Nicio problemă cu plata pensiilor, apropo de a ajunge banii la pensionari înainte de Paşte", a afirmat ministrul, potrivit stiripesurse.ro.

Poza articol  Citește articolul: SCUMPIREA CARBURANȚILOR. Motorina standard a trecut de 10 lei/ litru. Prețurile în Ploiești, pe 24 martie