Alexandru, băiatul de cinci ani găsit miercuri într-o zonă de pădure după ce dispăruse, acum două zile, din localitatea sibiană Sebeșu de Jos, a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.
Cu toate că starea lui generală „este satisfăcătoare”, el va rămâne internat din cauza unei afecțiuni descoperite de medici, a explicat pentru HotNews dr. Ioana Octavia Mătăcuță-Bogdan, purtătorul de cuvânt al spitalului.
„Copilul în vârstă de cinci ani a fost adus la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu cu stare generala satisfăcătoare și deshidratare în formă ușoară, fără leziuni traumatice evidente”, spune dr. Ioana Octavia Mătăcuță-Bogdan.
Investigațiile făcute de medici au arătat însă „tulburari electrolitice ușoare, iar din punct de vedere imagistic s-a evidențiat pneumonie interstițială pe radiografia pulmonară efectuată”, arată medicul.
Din acest motiv, copilul va fi internat pentru supraveghere și tratament de specialitate în secția de Pediatrie a spitalului.
Alexandru a dispărut luni, din localitatea sibiană Sebeșu de Jos, după ce a plecat de lângă tatăl său. El a fost găsit miercuri, într-o pădure din zonă, după ce a fost localizat din elicopter.
Sursă foto ilustrativ https://depositphotos.com/ro/photos/child-holding-hand.html