Primul meci oficial cu Mehmet Topal pe banca tehnică le-a adus lupilor și prima victorie din play-out, după două eșecuri care provocaseră prăbușirea moralului în vestiar și complicaseră calculele pentru rămânerea în primul eșalon.
Marco Dulca a deschis scorul, în minutul 43, iar Rareș Pop a mărit diferența, înscriind dintr-o fază superbă, în minutul 70.
2 - 0 s-a terminat partida care le-a adus „lupilor” punctele mult așteptate.
„Nu m-am uitat dacă aveam alte opțiuni, am luat mingea, am trecut de primul adversar, am dat-o pe lângă al doilea și am finalizat. Este o luptă foarte strânsă și contează fiecare punct. Trebuie să acumulăm și să ieșim din zona roșie”, a declarat Pop pentru Digi Sport, la finalul partidei.
Citește articolul: Mehmet Topal, la primul meci oficial din al treilea său mandat la Petrolul: „Dacă mi s-ar fi cerut sprijinul și nu aș fi venit, sufeream toată viața!”
Gruparea ploieșteană rămâne sub linia roșie, însă la egalitate de puncte cu Unirea Slobozia și cu numai un punct în spatele adversarei de astăzi.