Petrolul a obținut, duminică, a doua victorie din această ediție de campionat, după cele două înfrângeri din deplasare care dăduseră peste cap moralul „lupilor”
Petrolul învinge Otelul în a patra etapă a Superligii

Petrolul a obținut, duminică, a doua victorie din această ediție de campionat, după cele două înfrângeri din deplasare care dăduseră peste cap moralul „lupilor”. Meciul s-a derulast după apreape același scenariu ca partida cu Dinamo, în care tot un „penalty” le-a adus ploieștenilor golul de trei puncte.

Ploieștenii au deschis scorul în minutul 34, prin Nlundulu, și au reușit să mențină diferența la final, cu o contribuție uriașă din partea lui Lukas Zima care a apărat poarta, în repriza a doua, când arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă și pentru adversari. Ratarea lui Nuno, din minutul 63, a fost semnul clar că mult așteptata victorie este aproape, pentru galben-albaștri.

„Cred că suntem pe un drum bun, știam că va fi dificil. Nu contează jucătorii care joacă, cred că asta e mentalitatea corectă.

Suntem gata să facem multe schimbări, vom vedea în viitor. Comunicarea cu conducerea e perfectă, vorbim zilnic, vedem ce propun. Suntem mereu deschiși la transferuri.

Trebuie să acumulăm victorii, asta este clar, să creăm un fel de «custom», o situație aparte pe care să o cunoască toate echipele care vin la Ploiești”, a declarat la finalul partidei Rocardo Sousa, tehnicianul ploieștenilor, pentru DigiSport. 

Poza articol  Citește articolul: Înfrângere pentru Petrolul, la Mioveni. Ricardo Sousa: „Nu sunt fericit că am pierdut, dar sunt mândru de jucători”

„Nu ne rămâne decât să ne concentrăm pe următorul meci. Pare că nu sunt multe soluții când mă uit pe bancă, iar clubul se gândește la asta.

Nu am pierdut în primele trei partide. Azi nu cred că am început rău, dar în asemenea meciuri nu ai voie să comiți asemenea erori, pentru că adversarul te pedepsește. Acum nu putem face altceva decât să ne pregătim pentru meciul următor”, a declarat, pentru Prima Sport, și antrenorul de la Galați, Stejpan Tomas.

În următoarea etapă, ploieștenii întâlnesc în deplasare FC Voluntari.

Sursa foto: Gheorghe Flușter (via fcpetrolul.ro)