Mai multe persoane au fost duse la audieri, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unor incidente violente petrecute în cartierul ploieștean Bereasca.

Mai multe persoane au fost duse la audieri, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unor incidente violente petrecute în cartierul ploieștean Bereasca. Șase dintre acestea, inclusiv doi indivizi care ar fi folosit săbii în timpul scandalului, au fost reținute.

„În urma probatoriului administrat, față de șase persoane cu vârstele cuprinse între 15-41 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive”, a anunțat IJP Prahova.

{source}{/source}

Cei șase suspecți au fost ridicați și duși la audieri în urma intervenției polițiștilor de miercuri seară, pentru aplanarea conflictului izbucnit între două familii.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice.