Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice din Prahova, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, derulează, în această dimineață, șapte percheziții, în Prahova și București, într-un dosar de abuz în serviciu, fals în declarații, uz de fals și fals intelectual. Ancheta vizează construirea unui bloc din Ploiești care ar fi fost finalizat anul trecut, dar pentru care s-ar fi folosit înscrisuri falsificate, inclusiv pentru vânzarea apartamentelor.
"În fapt, reprezentanții unui operator economic, în perioada 2018 - 2022, ar fi construit un bloc de locuințe în municipiul Ploiești, fără a respecta prevederile autorizațiilor de construire și ar fi falsificat mai multe înscrisuri, pe care le-ar fi utilizat, atât în fața autorităților publice locale, pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului, cât și la notarul public, pentru vânzarea apartamentelor.
{source}{/source}
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în declarații, uz de fals și fals intelectual", informează IJP Prahova.
Cinci persoane sunt conduse la audieri.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Potrivit surselor Telegrama, blocul vizat ar fi imobilul construite la ieșirea din Ploiești, vizavi de Hipodrom.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa imagini: IJP Prahova

