O înregistrare publicată aseară, pe un grup de Facebook dedicat șoferilor din Prahova, a stârnit o avalanșă de comentarii în mediul on-line, dar a ajuns și în atenția Poliției.

O înregistrare publicată aseară, pe un grup de Facebook dedicat șoferilor din Prahova, a stârnit o avalanșă de comentarii în mediul on-line, dar a ajuns și în atenția Poliției. În imagini se vede un copil închis într-o mașină, care plânge speriat.

 

Poliția a anunțat, vineri, că a demarat cercetări în acest caz.

“Conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări cu privire la cele semnalate în spațiul public, astfel că polițiștii Secției de poliție rurală Puchenii Mari s-au sesizat din oficiu, deplasându-se în comuna Potigrafu, la sediul societății comerciale în cauză.

În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că în seara zilei de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00 un agent de pază al unui supermarket din comuna Gorgota a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că într-un autoturism aflat în parcarea special amenajată, se află un copil singur.

Prin urmare, agentul de pază a verificat aspectele sesizate, iar la scurt timp la autoturismul în cauză au revenit părinții copilului care s-au urcat lângă acesta, ulterior părăsind parcarea supermarket-ului.

În urma celor constatate, polițiștii continuă verificările în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

{source}{/source}

Postarea în cauză, cu mesajul "Dacă ești pe grup, vino ca îți plânge fetița", a stârnit fel de fel de comentarii. În timp ce unii îi criticau pe părinții care au recurs la acest gest, alții s-au îndreptat împotriva femeii care a realizat filmarea. În acest context, autoarea postării a explicat că nu a rămas pasivă, ci i-a căutat pe părinți în supermarket, dar în zadar, așa că i-a așteptat lângă mașină, împreună cu agentul de pază al magazinului, în acest timp încercând să o liniștească pe fetiță. Potrivit femeii, mama și tatăl copilei au ieșit dintr-o agenție de pariuri și, mai mult, i-au luat la rost pe cei care o calmaseră pe cea mică.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa imagini: INFO TRAFIC PRAHOVA