Acțiunea este organizată de Secția 1 Ploiești, în urma unui scandal care ar fi avut loc pe 14 iunie. Mai multe persoane sunt duse la audieri.
25 de percheziții sunt derulate în județele Prahova, Galați și Buzău, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 14 iunie 2026, între mai multe persoane ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri, care ar fi degenerat în acte de violență și manifestări de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
În vederea administrării probatoriului și documentării întregii activități infracționale, polițiștii efectuează percheziții domiciliare la adresele persoanelor bănuite de implicare în comiterea faptelor.
Totodată, mai multe persoane sunt conduse la sediul unității de poliție pentru audieri și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a anunțat IJP Prahova.
Activitățile beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
Sursa video: IJP Prahova