Festivitatea organizată luni, în aula Universității Petrol-Gaze (UPG Ploiești), pentru a marca deschiderea anului universitar a avut un moment special.
Anul universitar la UPG Ploiești, deschis cu un moment dedicat excelenței la admitere

Festivitatea organizată luni, în aula UPG Ploiești, pentru a marca deschiderea anului universitar, a avut un moment special, dedicat studenților admiși cu cele mai mari medii la cele cinci facultăți din cadrul universității ploieștene.

Festivitatea de luni a reunit, în aula UPG Ploiești, sute de studenți și cadre didactice, dar și reprezentanți ai companiilor care colaborează cu UPG. De asemenea, au fost prezenți prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, și deputații prahoveni Bogdan Toader, Mircea Roșca și Dragoș Zisopol.

„Dacă nu avem grijă, dacă voi, copii, nu aveți grijă, s-ar putea ca axa aceasta a timpul să se transforme: să trăim în prezent, să ne uităm la viitor și de acolo să trăim în trecut. (...) Nu mai avem acea conexiune, să ne uităm ochi în ochi, să ne dăm seama ce este mai important pentru noi. Vă rog să vă întoarceți un pic la umanitate, oamenii sunt cei mai importanți pentru noi. (...) Este o durerea a mea, că ușor-ușor ne pierdem umanitatea. (...) Este alegerea voastră către care viitor ne îndreptăm. (...) Îmbrățișați tehnologia, dar nu renunțați să gândiți. AI-ul poate să analizeze ce s-a întâmplat până astăzi, dar nu poate să creeze”, le-a transmis studenților rectorul UPG Ploiești, conf. univ. habil dr. ing. Alin Diniță.

„Acest loc se confundă cu istoria orașului și a făcut ca Ploieștiul să fie pus pe harta lumii, pentru că toată lumea - specialiști care au absolvit Universitatea Petrol-Gaze - ne-a reprezentat și ne reprezintă întotdeauna cu mândrie. (...) am mare încredere că domnul rector va conserva ce a fost bun din trecutul universității și va ști - o face deja - să armonizeze învățământul de aici cu cerințele tehnologice care se dezvoltă cu rapiditate ieșită din comun, așa cum voi, dragi studenți, știți mai bine. Dumneavoastră trebuie să fiți în primul rând curajoși, trebuie să aveți inițiativă. Dacă ați venit să fiți mediocri, ați ales locul greșit. Trebuie să aveți inițiativă, să profitați de toate  oportunitățile care vi se oferă, profitați că aveți profesori buni, un rector atipic sufocați-l cu întrebări, cu inițiative, pentru că sunt convins că asta așteaptă. Fiți curajoși, onești și - cu ajutorul lui Dumnezeu, al profesorilor și al vostru - sunt convins că veți reuși. Mult succes!” le-a urat tinerilor prefectul județului Daniel Nicodim.

În discursul de astăzi, președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, a făcut un apel către profesori, cei care formează viitoarele generații de specialiști: „Este o bucurie să văd că pe băncile acestei universități tineri dornici să învețe și să capete experiență, astfel încât să avem cele mai bune rezultate, pentru județul nostru și pentru întreaga țară. Suntem într-o universitate de top și, pe oriunde te-ai duce, afli acest lucru. Toată lumea vorbește frumos, toată lumea ne spune ce noroc avem să avem o astfel de universitate. Fac un apel către dumneavoastră, domnilor profesori, pentru că sunteți cei care ne dați acești profesioniști: vă rog în continuare să faceți același lucru, bine, ca și până acum”. „Avem  și noi o datorie de a crea motive astfel încât să le oferim acestor studenți pe care îi pregătiți toate acele condiții pentru a rămâne în județul nostru”, a completat acesta. 

 Citește articolul: VIDEO 🎦 Anul universitar la UPG Ploiești, deschis cu un moment dedicat excelenței la admitere

La rândul său, primarul Mihai Polițeanu a subliniat că „Universitatea Petrol-Gaze face parte din identitatea Ploieștiului”, iar „fiecare absolvent care rămâne aici este un profesionist în plus pentru economia locală”, în timp ce „fiecare absolvent care alege să lucreze în afara Ploieștiului, a județului sau a țării reprezintă un ambasador pentru Ploiești”. „Ploieștiul are nevoie de oamenii pe care-i formează această universitate. Ploieștiul a început, în ultimii doi ani, să aibă proiecte care au nevoie de expertiză. De aceea îmi doresc o colaborarea concretă cu UPG - cred că timid am început deja. Ca perspectivă, puteți face stagiul de practică în Primărie și în societățile municipale, puteți să scrieți lucrări de licență și de master pe probleme reale ale orașului, putem să avem proiecte comune de cercetare” este invitația lansată astăzi, de edil, către dascălii și studenții de la UPG.

Festivitatea s-a încheiat cu un moment special dedicat studenților admiși, în anul I, cu cele mai mari medii. Este vorba despre:

  • Sebastian Mihai Mușat (absolvent al Liceului Tehnologic „Prof. Ilie Gavrilă” Ciorani) - Ingineria Petrolul și a Gazelor
  • Marina Georgiana Lazăr (absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Ploiești) - Litere și Științe
  • Teodor Gabriel Statachi (absolvent al Colegiul Național „B. P. Hasdeu” Buzău) - Tehnologia Petrolului și Petrochimie
  • Roxana Aurelia Neagu (absolventă  a Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Ploiești) - Inginerie Mecanică și Electrică 
  • Alessia Romina Rădulescu (absolventă a Liceului Teoretic „Șerban Vodă” Slănic) - Facultatea de Științe Economice