Două proiecte cu erori semnificative au ajuns pe ordinea de zi a ședinței CL din 8 iunie. Una dintre inițiative a fost prorogată, pentru corecturi.
erori proiect CL Ploiești

Două proiecte cu erori semnificative au ajuns pe ordinea de zi a ședinței CL din 8 iunie. La una dintre inițiative, greșelile au fost atât de grave încât a fost necesară prorogarea, în vederea efectuării corecturilor necesare.

Primele discuții au apărut în legătură cu proiectul referitor la aprobarea Studiului de oportunitate privind delegarea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân din Ploiești. Acesta se referă la varianta înființării unei societăți comerciale în subordinea Consiliului Local către care să fie delegat acest serviciu.

Consilierul local PSD Gheorghe Sârbu a cerut explicații privind principalele prevederi ale proiectului. „Chiar s-a discutat mult în grupurile politice odată cu noua organigramă care a rezultat în urma aplicării Ordonanței 7. Aceasta a fost soluția agreată de toată lumea, înființarea unei firme în urma unui studiu de oportunitate”, a explicat primarul Mihai Polițeanu.

În discuție a intervenit consilierul local AUR Anca Manu, pentru a semnala erori strecurate în studiul prezentat în CL spre a fi aprobat: „La pagina 23 a studiului de oportunitate se face referire la prețul energiei termice. La pagina 30 se face referire la fondurile PHARE, dar ele nu mai sunt în vigoare din 2007. Sunt erori, din punctul meu de vedere”.

La propunerea consilierului local România în Acțiune, proiectul a fost prorogat, pentru corectarea greșelilor. A urmat, însă, o altă inițiativă la care s-au iscat discuții. Proiectul făcea referire la colaborarea dintre Primăria Ploiești și Federația Română de Gimnastică, pentru organizarea, în luna iulie, a concursului internațional WAG JUNIORS RISING STARS TROPHY.

„În protocolul de colaborare, la pagina 2, se menționează că banii se aprobă pentru campionatul de kick-boxing. Bănuiesc că, de fapt, este vorba de gimnastică”, a atras atenția, și de această dată, consilierul Anca Manu. „Referitor la bani. S-au alocat 700 lei/zi de om, acesta fiind un cost destul de ridicat, zic eu, chiar după ce se vor scădea cheltuielile cu ambulanța și logistica. Aș sugera să  se prezinte Consiliului Local, înainte de semnarea contractului, un deviz detaliat pentru restul serviciilor”, a continuat Manu.

Poza articol  Citește articolul: Demisie în Consiliul Local Ploiești. Cine îi ia locul consilierului Andrei Boțîrcă

„Noi avem aprobat prin buget pentru acest campionat suma de 200.000 de lei. Dacă aprobați protocolul de parteneriat, putem cere cotație și pentru cazare, și pentru ambulanță, ca să ne dăm seama care e costul. Și noi ne putem limita la suma pe care o avem în buget”, a explicat, în fața consilierului, directorul de la Comunicare și Relații Publice, Alin Istrătescu.

Proiectul a fost adoptat după aprobarea unui amendament care să corecteze această greșeală.

„Până acum au fost trei proiecte supuse la vot, dintre care trei cu probleme. Eu înțeleg că suntem în epoca ChatGPC și copy-paste, dar să fim mai atenți. Dacă aceste persoane care au făcut aceste documente greșit ar fi lucrat la privat, ar fi fost penalizate cel puțin cu o sumă de bani, dacă nu chiar mai grav”, a comentat, ulterior, și viceprimarul Alexandru Săraru.