O femeie de 60 de ani și-a pierdut viața într-un accident petrecut pe DN1, în localitatea Predeal. Șoferița a intrat pe contrasens, unde mașina ei s-a izbit de un autocar.
Tragedia a avut loc vineri după-amiază, în împrejurări care sunt cercetate acum de oamenii legii. Impactul a fost surprins de camere de supraveghere instalate în zonă.
„Din primele date obținute până la acest moment a reieșit că un autoturism, care circula către Brașov, a pătruns pe sensul opus de deplasare si a intrat frontal în autobuzul care se deplasa din sensul opus, iar circumstanțele care au dus la efectuarea acestei manevre urmează să fie lămurite în cadrul anchetei.
Din nefericire, în urma impactului, conducătoarea autoturismului, o femeie de 60 de ani, din județul Covasna, care se afla singură în vehicul, a suferit leziuni incompatibile cu viața, pentru care echipajele medicale, sosite la fața locului, au declarat decesul acesteia”, a precizat IJP Brașov.
Citește articolul: Un bebeluș a murit și trei adulți au fost răniți într-un accident petrecut pe DN13, la ieșirea din Brașov
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, dosar aflat în coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Sursa imagini: IJP Brașov