Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentația aferentă proiectului de lărgire a unei porțiuni de 300 de metri din DJ129, între Ploiești și Strejnicu.
VIDEO 🎦 Lărgirea la patru benzi a DJ129 (ieșirea din Ploiești spre Strejnicu) va costa peste 10 milioane de lei. Cum va arăta zona, după această investiție și construirea pasajului de la intersecția cu DN1

Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentația aferentă proiectului de lărgire a unei porțiuni de 300 de metri din DJ129, drumul între Ploiești și Strejnicu.

Tronsonul vizat de proiect are 282 de metri, fiind vorba despre porțiunea cuprinsă între giratoriul din dreptul Parcului Municipal Vest și cel de la intersecția cu DN1, unde CNAIR plănuiește să construiască un pasaj suprateran.

În prezent, după giratoriul de la Parcul Municipal, șoseaua are numai o bandă pe sens, ceea ce cauzează ambuteiaje la orele de vârf. 

„Tronsonul de drum face legătura între DN1 și orașul Ploiești, intrarea/ieșirea din oraș se face pe Pasajul Mărășești unde circulația se desfășoară pe câte două benzi pe sens. Tot pe două benzi pe sens se desfășoară circulația și pe drumul național. În momentul, actual starea tehnică a tronsonului studiat afectează modul de viață al locuitorilor care sunt nevoiți să îl parcurgă”, explică și documentația atașată proiectului discutat astăzi de consilierii județeni, care au aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru proiectul de lărgire la patru benzi a DJ129, la ieșirea din Ploiești spre Strejnicu, până la intersecția cu DN1 - Centura de Vest.

În cadrul ședinței a fost prezentată și o simulare video cu modul în care s-ar transforma infrastructura în această zonă, după realizarea lărgirii la patru benzi a DJ129 plus construirea pasajului de la intersecția cu DN1.

În ceea ce privește modificările planificate pentru DJ129, investiția s-ar ridica la 10.735.905,68 lei, inclusiv TVA.