Un turist cazat în Valea Glăjeriei - Râșnov a sunat marți seară la 112 și a anunțat că într-o zonă din Bucegi vede lumini care par a fi un semnal SOS.
Semnal SOS în Bucegi

Un turist cazat în Valea Glăjeriei - Râșnov a sunat marți seară la 112 și a anunțat că într-o zonă din Bucegi vede lumini care par a fi un semnal SOS. Salvatorii montani au confirmat prezența luminilor, descoperind ulterior că semnalul a fost transmis de două persoane care au reușit, până la urmă, să ajungă la Cabana Mălăiești.

„În urma unui apel primit prin 112, salvatorii montani din cadrul Serviciului Județean Salvamont Brașov au fost alertați de un turist cazat la o pensiune din Valea Glăjeriei - Râșnov, Jud. Brașov, care a observat pe munte un semnal luminos repetitiv, asemănător unui semnal SOS. O echipă de prim răspuns din cadrul formației Salvamont Râșnov s-a deplasat în zona și a confirmat prezența luminilor.
În acest moment, salvatorii montani se deplasează către zona estimată pentru a identifica sursa semnalului. Totodată, la Brașov este mobilizată o a doua echipă de sprijin, care va interveni dacă situația din teren o va impune”, a anunțat, inițial, Salvamont Brașov.

Aproape de miezul nopții, salvatorii montani au revenit cu precizări în legătură cu această intervenție. Potrivit acestora, după ce s-a dat alarma, două persoane au ajuns la Cabana Mălăiești. „În urma discuțiilor purtate, rezultă că acestea sunt persoanele de la care au provenit luminile observate din Valea Glăjeriei. Ambele sunt în afara oricărui pericol și urmează să coboare către Valea Glăjeriei la această oră. Salvatorii montani mobilizați în urma semnalării au ajuns în zona Pichetul Roșu, însă lumina nu mai era vizibilă și nu exista niciun reper care să permită identificarea exactă a locului din care provenise.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Trei tineri din Brașov, fără experiență și fără echipament adecvat, au rămas blocați pe o vale de abrupt din Bucegi

Având în vedere că situația a fost clarificată, iar cele două persoane sunt în siguranță, salvatorii montani se retrag din teren”, au menționat salvatorii, subliniind că orice sesizare primită este tratată cu seriozitate, „chiar și atunci când informațiile inițiale sunt incomplete, deoarece orice semnal observat în zona montană poate indica o persoană aflată în dificultate”.

Sursa imagini: Salvamont Brașov