Trei percheziții, cordonate de anchetatori de la parchetele din Câmpina și Mizil, au avut loc în Prahova, miercuri dimineață, în mai multe dosare referitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Cele trei percheziții, derulate în trei dosare penale, au avut loc pe raza județului după ce anchetatorii au descoperit că, în perioada mai 2025 – iulie 2026, persoanele vizate ar fi achiziționat, fără drept, prin intermediul unor comenzi online, arme neletale supuse autorizării.
„În urma activităților, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 7 arme neletale, supuse autorizării, deținute ilegal.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unităților de parchet competente, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate”, a precizat IJP Prahova.
Perchezițiile au avut loc în cadrul Operațiunii Jupiter, ajunse în a treia zi și coordonate, la nivel național, de Parchetul General și Poliția Română.
O astfel de anchetă este derulată și la Ploiești.
Citește articolul: VIDEO 🎦 Ploieșteni acuzați că și-au cumpărat ilegal arme. Două percheziții au avut loc în municipiu