Două autospeciale de stingere,  o descarcerare, autofreza și o ambulanță SMURD, toate din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiești intervin sâmbătă după-amiază pe str.

Două autospeciale de stingere,  o descarcerare, autofreza și o ambulanță SMURD, toate din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiești intervin sâmbătă după-amiază pe str. Mihai Bravu, din Ploiești, unde o cisternă cu aproximativ 400 de litri de motorină s-a răsturnat. Echipajele de urgență au izolat zona și acționează pentru răcirea rezervorului.

****************************************

UPDATE 17.12

În zonă nu mai sunt probleme de trafic.

****************************************

UPDATE 15.08

Este așteptată o automacara pentru repunerea autocisternei pe roți și îndepărtarea din zona locuită, pentru a efectua transvazarea. Pompierii militari se vor deplasa la locul în care se va efectua transvazarea, pentru asigurarea masurilor de prevenire a incendiilor.

****************************************

Cisterna este răsturnată pe o parte, fără avarii la compartimentul de transport, anunță ISU Prahova. În schimb, a fost avariat rezervorul de carburant, fiind scurgeri de motorină, iar pompierii au izolat o zonă de aproximativ 500 mp.

Șoferul s-a autoevacuat și este asistat medical la fața locului.

Potrivit sursei citate, în rezervor se aflau în jur de 400 l de motorină.

{source}{/source}

Autocisterna a rupt un gard în urma impactului, iar ca urmare a acestui lucru o femeie în vârstă de aproximativ 73 ani a suferit un atac de panică, aceasta fiind de asemenea asistată  medical.

Pompierii intervin pentru răcirea rezervorului și acționează cu spumogen în zona unde se manifestă scurgerile de carburant.

{source}{/source}

Potrivit IJP Prahova, traficul este dirijat de către polițiștii rutieri.

Bărbatul care a căzut în cisternă era angajatul unei spălătorii auto. Poliția a deschis dosar penal privind condițiile de muncă