Conducerea CJ Prahova propune lărgirea DN1, pe o porțiune de 3,5 km, între Nistorești și Comarnic, pentru descongestionarea traficului pe DN1.
Cu Centura Comarnic aproape de inaugurare, lucrări la centura Bușteni - Azuga și crearea alternativei DJ102I între Valea Doftanei și Săcele, conducerea CJ Prahova caută soluții și pentru porțiunea de drum de la Comarnic la Nistorești.
„Am propus ca pe cei aproximativ 3,5 kilometri dintre Niștorești și sensul giratoriu de la intrarea în Comarnic să analizăm o variantă cu două benzi pe urcare spre Brașov și una pe coborâre spre Ploiești.
Am mers în teren împreună cu Cristian Andrei, director în cadrul CNAIR, și am luat sectorul la pas: unde avem loc, unde putem lărgi, unde sunt ziduri de sprijin, ce ne permite terenul și ce trebuie rezolvat.
Urmează măsurătorile și ridicările topografice. Ele ne vor spune exact cât putem face”, a anunțat președintele CJ Prahova.